Liberalismul și alegerea lui Cuza

Prin Tratatul de Pace de la Paris din 1856, Principatelor române li s-a asigurat un cadru legal extern de reorganizare instituțional politică modernă. Prin organizarea Adunărilor Ad-Hoc, românii din cele două Principate erau chemați să se pronunțe cu privire la viitoarea lor organizare internă. Dezbaterea a prilejuit întoarcerea și intrarea în arena politică, în Țara Romanească și Moldova, a fruntașilor liberali care au condus Revoluția de 1848. Totodată au fost înființate primele nuclee liberale la nivel central şi județean.

În componența Adunărilor Ad-Hoc au fost aleși și deputații liberali ce aveau experiența Revoluției pașoptiste, precum Ion C. Brătianu, Ştefan Golescu şi Nicolae Rucăreanu, deputați ce erau priviți drept ultraprogresişti sau liberali radicali. În cadrul curentului liberal mai era activă o grupare, de liberali moderați ce îl aveau drept exponent pe Mihail Kogălniceanu, dar și pe o parte dintre deputații proveniți din Moldova.

• Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
• Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus

Erau conturate clar două tabere, dar nu era timpul pentru dispute interne legate de ideologie. Curentul unionist era îmbrățișat larg de cele două facțiuni, mai mult era susținut și de elemente conservatoare. A fost momentul în care liberali şi conservatori, cu sprijinul deputaților țăranilor, şi-au unit forțele sub forma Partidei Naționale, pentru atingerea celor patru revendicări fundamentale ale românilor: unire, autonomie, guvernare constituțională şi domnitor străin.

Curentul unionist a fost puternic susținut de presa liberală în ciuda acțiunilor de cenzurarea a autoritățile căimăcămeşti.

Lupta pentru alegerea unui singur domn în cele două Principate

Totuși, în ciuda unei campanii politice efervescente realizate de liberalii munteni, Adunările elective de la Iași şi Bucureşti erau dominate de forțe conservatoare şi moderate.

Luptele politice de la finele lui 1858 şi începutul lui 1859, desfășurate în cele două Adunări elective de la Iași şi Bucureşti, au fost date în jurul candidatului la domnie. Atât liberalii progresiști, cât și cei moderați, susțineau promovarea pe tron a unui progresist liberal, căci domnia – prin întinsele ei prerogative date de Convenția de la Paris – devenea o garanție de succes nu numai pentru programul unionist, ci și pentru schimbările social-politice aferente. Confruntarea dintre liberali şi conservatori în jurul desemnării șefilor de stat ai Principatelor fost extrem de dură.

În Moldova, liberalii au propus nume precum Costache Negri, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, în timp ce conservatorii pe fostul domn Mihail Sturdza, existau şi voci care îl preferau pe fiul acestuia, Grigore M. Sturdza. În Ţara Românească, situația era semnătoare, luptându-se pentru domnie Barbu Ştirbei, Gheorghe Bibescu, Alexandru D. Ghica sau Dimitrie Ghica.

Soluția de compromis

Trebuia găsită o soluție care să mulțumească cele mai multe dintre tabere implicate, dar care să ofere și o perspectivă pentru o viitoare unire. Studiind Convenţia de la Paris, aceasta prevedea modul de organizare a Principatelor, însă nu specifica mai multe detalii despre persoana care urma să dețină funcţia supremă.

Nu specifica că nu poate să fie aceeaşi persoană atât domn al Moldovei, cât şi domn al Ţării Româneşti. La 5 ianuarie 1859, moldovenii îl alegeau pe tron pe Alexandru Ioan Cuza, un moderat, care până atunci îndeplinea funcția de hatman la acel moment. Nu era o personalitate de prim rang pe scena politică şi nu se remarcase prin acţiuni deosebite, dar toate grupările au preferat sa îl sprijine decât să voteze un adversar redutabil. Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei.

În Ţara Românească, situația trebuia să fie mai simplă, astfel că la 24 ianuarie, la hotelul Concordia, la şedinţa Adunării Elective din Țara Românească, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Ţării Româneşti. Alegerea lui Cuza era privită drept o uniune personală a celor două Principate, fiind deschise premisele pentru crearea unui stat român unitar.

Vă recomandăm să citiți și:

Adunările Ad-Hoc, arena de confruntare între liberalism și conservatorism

Revoluția de la 1848 și liberalismul

„Să facem loc făuritorului României Mari”

Liberalii și momentele cheie care au dus la realizarea Marii Uniri și României Mari

Eugeniu Stătescu, unul dintre cei mai importanți miniștri liberali de Justiție

Alegerile parlamentare din 1922 organizate de liberali

Dimitrie. A. Sturdza și dificultățile funcției de președinte al PNL

Problemele prin care a trecut primul guvern condus de D. A. Sturdza

D. A. Sturdza și asaltul asupra guvernării conservatoare

Cum a ajuns D. A. Sturdza președinte al PNL

Brătianu și cea mai mare bătălie diplomatică

O promisiune liberală transpusă cu ajutorul regelui Ferdinand: „Vi se va da pământ”

Începutul ascensiunii lui Ionel Brătianu

Schimbarea generațiilor politice la liberali la sfârșitul secolului al XIX-lea

Gheorghe Brătianu, de la participarea la Al Doilea Război Mondial, la moartea în inchisoarea comunistă

Gheorghe I. Brătianu, istoricul care a creat și a acționat

Carol I și Ion C. Brătianu, în vremea alegerilor dificile

Independența României, Ion C. Brătianu și Rusia

Cum a rămas Ion C. Brătianu fără miros pentru toată viața

Ion C. Brătianu, premierul liberal care a scăpat de patru ori de la moarte. Două au fost atentate

Cine a decis intervenția Armatei Române în războiul ruso-turc din 1877

24 mai 1875 – înființarea Partidului Național Liberal

Sabina Cantacuzino, sfătuitoarea fraților Brătianu

Ionel Brătianu, Austro-Ungaria și Rusia

Alexandru G. Golescu, fondatorul Monetăriei Statului

Cum au vrut liberalii să reformeze România înainte de Primul Război Mondial

Cum s-au organizat liberalii imediat după ce s-a încheiat Primul Război Mondial

Liberalii și interzicerea comuniștilor

Liberalii și problemele industrializării României după Primul Război Mondial

Ionel Brătianu, despre intrarea țării în Primul Război Mondial: „Este o partidă în care România îşi joacă existenţa”

Liberalii și criza dinastică generată de principele moștenitor Carol

Influența lui Ionel Brătianu asupra Regelui Ferdinand a adus România în tabăra câștigătorilor

Liberalii și prima amenințare majoră a bolșevicilor asupra României

Cum a ajuns Ionel Brătianu președintele PNL și prim-ministru al României

Ionel Brătianu, Banatul și Take Ionescu

Politica externă a României în primul deceniu al secolului al XX-lea

Liberalii și dezvoltarea industriei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea

Primul guvern liberal din istoria României

Distanțarea României de Tripla Alianță și susținerea Transilvaniei

Aderarea României la Tripla Alianță, mijloc de asigurare a securității după obținerea independenței

Proclamarea Regatului României

Cum a pregătit diplomatic guvernul lui Ion C. Brătianu obținerea independenței României

Reorganizarea PNL după Primul Război Mondial

Ionel Brătianu, omul în fața căruia Antanta a șovăit, iar Puterile Centrale s-au amăgit

Nicolae Gane, primarul scriitor care a adus tramvaiul și apa la Iași

Cum au gândit liberalii viitorul politic al României Mari

Petre Sebeșanu Aurelian, primul economist și agronom din Academia Română

Grigore Procopiu: „Partidul Liberal e dator să dea țării o îndrumare, larg, dar adevărat democratică”

Ion Ghica, boierul liberal care susținea apariția unei industrii naționale

Vila Florica, locul de suflet al Brătienilor unde s-au luat mari decizii pentru soarta României

Vasile Lascăr, omul care a pus bazele poliției române moderne

Cum i-a impresionat liberalul Ionel Brătianu pe liderii Antantei

Ion Gheorghe Duca: „Am fost primul ministru care după Unire a mers în Transilvania”

I. G. Duca, marele om de stat care a sfârșit tragic

Vintilă Brătianu și politica liberală „prin noi înșine”

Constituția liberală din 1923 și „spiritul unei democrații desăvârșite”

Spiru Haret, matematicianul care a renunțat la o carieră academică de succes în Occident pentru a ridica România din analfabetism

Ion Nistor, artizanul unirii Bucovinei cu România, închis forțat la Sighet pentru că a fost ministru

Ion C. Brătianu și cea mai lungă guvernare din istoria democratică a României

Un moment cheie în istoria României: Ionel Brătianu la Conferința de Pace de la Paris

Ionel Brătianu, patriarhul României Mari